Intervenții pentru reparații jante aliaj într-un service auto

Reparații Jante Aliaj

Atunci când vine vorba despre reparații jante aliaj, service-urile auto propun rezolvări variate și potrivite problemelor pe care o mașină le poate avea la jante. Cele mai multe incidente sunt puse pe seama calității îndoielnice a drumurilor, iar deseori acest impediment vine la pachet cu costuri ridicate privind întreținerea vehiculului. Din fericire, atunci când jantele sunt afectate, acestea se pot recondiționa rapid și ieftin, fără să fie obligatorie înlocuirea lor – lucru ce altfel ar implica resurse financiare considerabile.

Secțiunea de reparații jante cuprinde o gamă completă de soluții oferite în cadrul unui service auto. Fiecare astfel de variantă este special gândită pentru defecțiunile părților exterioare periferice ale roților – fie că este vorba despre aspect, eficiență sau funcționalitate. Plus că, să nu uităm, de cele mai multe ori, o deformare a jantei ar putea însemna, pe termen lung, și alte dificultăți în timpul șofatului. Aici ne referim la uzura mai rapidă a anvelopelor, afectarea direcției mașinii și instabilitatea ei, dar și deteriorarea prematură a unor componente conexe ale mașinii. În ceea ce privește reparațiile de jante din aliaj, acestea cuprind o plajă largă, mai ales prin prisma conceperii unui „tratament” preferențial adaptat și adoptat la componența materialului.

Sudură jante aliaj

Am stabilit deja că, din păcate, jantele se pot deforma destul de ușor, iar uneori pot prezenta fisuri serioase. Dacă uzura este relativ majoră, sudura poate salva jantele, ba chiar cu rezultate notabile. Există mai multe tipuri de sudură care se pot efectua în service-uri auto, iar acestea sunt în argon (catalizarea suprafeței), cu heliu sau clasice, realizate fie de către un sudor specializat, fie robotizate.

Această metodă de reparații jante aliaj se recomandată doar după ce s-a realizat o inspecție amănunțită privind starea jantelor și se concluzionează că, odată efectuată operațiunea, totul va fi sigur – atât pentru tine ca șofer, cât și pentru pietoni sau ceilalți participanți la trafic. În principiu, trebuie să se facă o confirmare că ulterior nu vor apărea riscuri.

Sablare jante auto

Sablarea reprezintă un alt procedeu din seria de reparații jante aliaj sau de întreținere. Aceasta reprezintă un sistem de curățare necesar atunci când se dorește îndepărtarea vopselei de pe jante și pregătirea acestora pentru un strat nou, unul care să nu afecteze aderența.

Pe lângă modalitatea de aranjare, procesul va face o curățare temeinică a jantelor, una extrem de rapidă. Concret, se folosește un jet puternic de aer comprimat ce antrenează abraziv particule mici (nisip, gheață carbonică) ce are rolul de a acționa mecanic asupra unei suprafețe. Totodată, operațiunea de sablare jante este utilizată pentru îndepărtarea impurităților depuse, cum ar fi corodare sau rugină, nu doar vopseaua veche, petele sau urmele de sudură. La final, va fi conferită și o configurație mai netedă.

Îndreptare jante auto

Din diverse motive, jantele își pot deforma forma, în speță, în urma unor șocuri mecanice, survenite de la denivelări, gropi și borduri sau ca urmare a impactului cu felurite obstacole de pe suprafața carosabilă. Însă, în cadrul atelierelor auto, se pot realiza reconstrucții aproape de perfecțiune privind îndreptarea calitativă a jantelor care își recapătă așadar forma inițială atât la interior, cât și la exterior. Odată realizat acest procedeu, duo-ul anvelopă-jantă va fi din nou în parametri optimi, iar roțile vor fi reechilibrate.

În cazul reparațiilor de jante aliaj, îndreptarea se va face la cald, la o încălzire de cel mult 140 de grade Celsius pentru ca acestea să nu crape. În principiu, componența lor le face să fie mult mai rezistente, dar dacă lovitura este prea puternică, atunci cu siguranță că va exista și un efect nedorit, în ciuda durității lor.

Roluit jante aliaj

Tot piedicile de pe trasee pot facilita apariția de denivelări la forma inițială a jantelor – pe lângă faptul că vor arăta inestetic, ar putea dezechilibra roțile. Pe termen lung, asta implică necesitatea de înlocuire a ansamblului suspensiei sau anvelopei. Desigur, doar dacă problema se ignoră și nu se intervine prematur.

Un răspuns corect în acest caz ar fi roluirea jantelor, un proces care, prin acționare hidraulică, pune presiune în remedierea modificărilor de pe marginea jantei, iar astfel buza jantei (suprafața de contact dintre jantă și cauciuc) nu mai este strâmbă.

Echilibrarea dinamică a jantelor

Cu unele ocazii, la secțiunea de reparații jante aliaj este inclusă și echilibrarea dinamică a jantelor pentru că acestea pot prezenta imperfecțiuni din variate cauze, unele generate chiar în procesul de fabricație sau ca urmare a șofatului greșit (accident, frânare puternică chiar în dreptul gropii, impact major, circulare pe zone cu denivelări, spălarea incorectă care lasă nisip sau noroi în jante etc.).

De obicei, problema se remarcă abia după ce anvelopele au fost montate și se face o verificare. Cel care face constatarea trebuie să facă modificările necesare pentru ca masa anvelopei și a ansamblului vehiculului să fie distribuită în mod egal, ceea ce se obține prin diferite operațiuni menite să contrabalanseze.

Vopsire jante în câmp electrostatic și personalizare

Nu neapărat ceva ce presupune reparații jante aliaj, ci mai degrabă o personalizare a mașinii, vopsirea jantelor în câmp electrostatic este un serviciu de cosmetizare prin care poți alege pentru jante orice culoare dorești și crezi că se potrivește personalității tale și mașinii tale. Ceea ce ni se pare foarte tare este rezultatul cu privire la un design aparte și ofertant.

Pe lângă asta, metoda de aplicare a culorii nu este doar una decorativă, căci asigură și protecție împrotriva razelor UV, generează o mai bună rezistență la coroziune sau la impact și crește adeziunea. Tehnologia mai presupune și alte avantaje, cum ar fi diversitatea culorilor, durabilitatea nuanței sau uniformizarea suprafaței. Iar impactul asupra mediului este redus, ceea ce înseamnă un raport de notat ca sustenabilitate.

Tehnologia Diamond Cut pentru jante

Tot la capitolul stilizare și nu reparații jante aliaj, notăm și tehnologia Diamond Cut care se realizează înainte de lăcuire, adică presupune administrarea de finisaje jantei care devine vizibil mai curată.

Un proces de recondiționare jante extrem de apreciat, Diamond Cut conferă strălucire și o prezență metalică de invidiat, cu toate că janta a trecut prin avarii considerabile și prezintă zgârieturi, crăpături, fisuri de suprafață, adânci sau abia vizibile. Finisajul va îmbunătăți înfățișarea jantelor, ba chiar se realizează ori de câte ori este nevoie, fără complicații.

Dacă ai nevoie de reparații jante aliaj sau de anumite operațiuni de recondiționare jante în Brașov sau împrejurimi, poți apela la service auto Brașov AutoChelu care asigură o gamă completă de reparații jante, cu aparaturi moderne și profesionale. Tot ce trebuie să știi despre operațiuni, costuri, durată și proceduri se află poți afla prin apelarea la +40(761)677707 sau trimițând un e-mail la service@autochelu.ro.

👇Vreau să-mi repar jantele 👇

Vezi și

Servicii roluire jante Brașov

Îndreptarea jantelor sau înlocuirea lor cu altele noi – ce alegi?

Șoferii din România ajung din ce în ce mai mult cu jantele zgâriate sau deformate în urma condusului și evită să meargă la service pentru că se gândesc că trebuie să investească mulți bani în înlocuirea jantelor. Din acest motiv, merg în continuare cu jantele deformate, se deformează și anvelopa și ajung inevitabil la service pentru că mașina nu mai funcționează la cote maxime și nu mai oferă siguranță.

Call Now Button
Trimite mesaj
Bună ziua! Cu ce informații te putem ajuta?